Emil Săndoi crede că putea da marea lovitură pe terenul Clujului: „Am făcut foarte puține greșeli!”

Emil Săndoi crede că putea da marea lovitură pe terenul Clujului: „Am făcut foarte puține greșeli!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chindia regretă că n-a luat chiar cele trei puncte cu CFR Cluj, după cum a subliniat și Emil Săndoi la finalul partidei din Gruia, care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

După ce a produs surpriza în meciul de duminică, tehnicianul Chindiei este deja cu gândul la meciul cu Botoșani, din următoarea etapă a Ligii 1.

Emil Săndoi, laude pentru jucătorii Chindiei: „Am făcut foarte puține greșeli!”

„Punctul este foarte important pentru noi. E un rezultat important, am fost foarte disciplinați. Am făcut foarte puține greșeli individuale, am avut ocazii clare și puteam chiar să producem surpriza. Sunt mulțumit de modul în care băieții ce am stabilit de comun acord. Avem mulți jucători tineri, dar am compensat această lipsă de maturitate. Am avut mai multe plusuri pe faza defensivă, dar noi am avut cele mai clare ocazii din acest meci. Ne propunem să creștem de la meci la meci. Încă o deplasare foarte grea la Botoșani, o echipă care a fost surpriza campionatului, care joacă spectaculos, dar sperăm să speculăm greșelile adversarului”, a spus Emil Săndoi, după punctul scos de Chindia împotriva formației lui Dan Petrescu.

La fel ca Daniel Florea, Emil Săndoi este și el alături de CFR în play-off-ul Europa League: joi, echipa din Gruia este favorită în fața finlandezilor de la KuPS Kupio, în meciul care se dispută într-o singură manșă, la Cluj-Napoca. În turul trei preliminar din Europa League, CFR a trecut cu 1-0 de Djurgarden, în Suedia.

„Chiar și înainte de meci l-am felicitat pe Dan Petrescu pentru calificările de până acum și le doresc succes pentru acest hop care îl mai au de depășit. Am întâmpinat probleme la nivel internațional, dar CFR are o disciplină de fier și sunt convins că ne vom bucura cu toții după rezultatul de joi”, a fost mesajul lui Emil Săndoi, bun prieten cu Dan Petrescu.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×